Întreprinderea pentru silvicultură "Silva-Centru" Ungheni
Experţi europeni au susţinut în R. Moldova un exerciţiu de simulare pentru pesta porcină
11.04.2018

Un exerciţiu de simulare la nivel naţional pentru pesta porcină africană (PPA) la mistreţ a fost organizat recent de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor  în colaborare cu Agenţia “Moldsilva”. Acţiunea a fost susţinută de un grup de experţi din cadrul Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentelor, transmite MOLDPRES.

Exerciţiul s-a desfăşurat pe teritoriul Întreprinderii silvice “Silva-Centru” din raionul Ungheni. “Scopul acestuia a fost de a îmbunătăţi capacităţile privind combaterea bolilor infecţioase la animalele sălbatice, localizarea şi monitorizarea focarelor, prin testarea şi evaluarea eficienţei planului de contingenţă”, a explicat, solicitată de MOLDPRES, Viorica Caciuc, ofiţer de presă la “Moldsilva”.

Agenda de lucru a inclus partea teoretică, unde s-a discutat despre epidemiologia și măsurile de control al virusului pestei porcine africane la mistreţ, epidemiologia și semnele clinice ale bolii, situația epidemiologică la PPA în Europa, măsurile în cazul suspiciunii și confirmării PPA la mistreț care sunt prevăzute în planurile de contingență din R. Moldova, procedurile de dezinfecție.

Partea practică s-a axat pe simularea cazului de pestă porcină africană la mistreț în pădure, ţinând  cont de notificarea bolii, colectarea probelor, ambalarea și expedierea pentru examinarea de laborator, distrugerea carcasei. “Cunoştinţele şi materialele, care au fost acumulate în cadrul exerciţiului, ulterior vor fi aduse la cunoştinţă angajaţilor entităţilor silvice subordonate Agenţiei”, a menţionat sursa citată.

La finalizarea evenimentului, experţii europeni au plantat arbori într-o pădure de la Ungheni, pentru a marca colaborarea cu specialiştii din ţara noastră.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.